Durere de mama!



Nu credeam ca voi scrie aici despre puiul meu, dar zilele acestea viata mi-a incercat trairile de mama si am simtit o durere greu de descris in cuvinte! Cu cateva luni in urma, pe cand ma jucam si-mi alintam “balaurul mic” (balaurul are un nume: Raisa), i-am descoperit o umflatura la piciorusul stang (deasupra pe laba piciorului). Imediat am mers la medicul ortoped si ne-a spus: “chist!” Au fost cateva luni de asteptare, iar ziua de 27 septembrie a fost o zi tare grea pentru noi. Sa vezi cum iti ia puiul de langa tine, cum se indeparteaza si te striga si sa nu poti face nimic, ti se taie pur si simplu respiratia, ti se inmoaie picioarele, inima iti da o durere greu de descris in cuvinte… nu te mai poti controla, gandurile sunt de atatea feluri ca nu vrei decat sa-ti aduca balaurul inapoi… M-am plimbat pe acel colidor cu privirea mereu spre acea usa ce dadea spre sala de operatie. O asteptam! S-a deschis usa dupa 1h de asteptare, am zarit-o pe acea masa, era agitata, nici nu stiu cum am ajuns langa ea… cand i-am vazut privirea, ochisorii mari si albastri, speriati si dorinta de a reveni in bratele mele, a fost o lupta grea ce se dadea in sufletul meu. Mi-am luat puiul in brate, o simteam ca se linisteste pentru ca ma stia langa ea… dar era atat de speriata!  Asistentele parca nu vroiau sa mi-o dea, avea branula la manuta dreapta si le era teama sa nu o scoata in acea imbratisare ce mi-o dadea odata ce m-a prins de mana si s-a ridicat spre mine. Ajunse in salon, a adormit. I-am mangaiat tot timpul corpul mic si fragil, am sarutat-o atat de apasat cum numai o mami stie sa o faca… Dupa cateva ore bune de somn s-a trezit balaurul meu cu o privire vesela si multa lumina in privire. Este un copil tare puternic, m-a ajutat sa fiu puternica in acele momente grele … datorita ei zambesc acum. Are gips pana aproape de genunchi si cum este o invingatoare se reface destul de repede si bine. Nu a facut febra, nu i s-au umflat degetelele si este foarte dulce cand ma saluta in fiecare dimineata cu ele (cu degetelele de la piciorus)!

Operatia a fost o reusita (datorita d-lui. dr. Ulici, d-nei. dr. Rotaru Raluca de la spitalul Grigore Alexandrescu – le multumesc pe aceasta cale din tot sufletul), dar asteptam ziua de luni cand revenim la control si cand, speram sa ne spuna si rezultatele cu privire la chistul scos.

A fost prima noastra experienta cu spitalul, ingrozitor! Cate mamici indurerate, cu lacrimi in ochi nu doar pentru puii lor, cat si pentru ceilalti pui in suferinta. Este greu sa nu te impresioneze durerea unui micut nevinovat... imposibil sa nu-ti dea lacrimile cand vezi un micut inlacrimat de durere.

Noi suntem bine acum si ne dorim sa fim bine in continuare, sa nu mai fim nevoite sa ajungem la spital, urata experienta! Doresc sanatate multa tuturor din tot sufletul, este cea mai importanta, sa nu uitati asta!