... incremenita!

septembrie 05, 2010
intr-un colt sta incremenita
gandul departe, lacrima luneca
privirea verde se intuneca
a fost atat de minunat
si cate amintiri au adunat!

suflet pierdut, timpul se scurge
cineva departe cu adevarat fuge
era un soare pe chip candva,
cu raze atat de calde si blande
durerea l-a trimis altundeva...

:(

10 comentarii:

Pozaru' spunea...

De ce asa de trist? Nu stii ca in spatele norilor e soare mereu? :)

Florena spunea...

@ Pozaru'
multumesc de vizita! Adevarat ca in spatele norilor exista soarele, dar sufletul cand simte durerea nu se mai gandeste la acele raze de soare ce se ascund printre nori :)

Pozaru' spunea...

Stiu, din proprie experienta, ca ranile se inchid greu, Florena. E posibil sa nu fim vindecati niciodata, insa tot ce nu ne omoara ne intareste. Uneori, acest lucru, ne diminueaza sentimentele, alteori le accentueaza. Depinde doar de noi sa vedem si din alt punct de vedere experientele prin care am trecut, sa luam ceea ce a fost frumos si sa iertam. O saptamana minunata iti doresc!

Florena spunea...

Multumesc frumos pentru gandurile tale, pentru incurajare... subscriu la tot ce ai scris mai sus, nu am cum sa te contrazic! :) Si mai stiu ca, in noi exista ceva, o putere ce iese tocmai in acele momente grele sa ajute sa mergem mai departe. Numai bine si o saptamana insorita!

Pozaru' spunea...

mai sus trebuia sa formulez cam asa: "Depinde doar de noi sa vedem si din alt punct de vedere experientele prin care am trecut, SA VEDEM UNDE AM GRESIT, sa luam ceea ce a fost frumos si sa iertam." Nimeni nu-i perfect... ;))

Florena spunea...

Involuntar vom face asta, ne vom gandi la ce a fost, vom realiza unde am gresit si cu siguranta timpul o sa ne ajute sa iertam (mai greu este cand nu poti uita):) Invatam din greseli!

Pozaru' spunea...

Aaa...nu! De uitat nu avem cum uita! Rana se inchide dar semnul ramane...

Daniel BLU spunea...

Ranile lasa urme precum semnele de carte, special la capitolele care au scos viata noastra din monotonia rutinei, orice intamplare are un dar pentru noi, cred ca nu putem alege toate intamplarile ce vor veni peste noi dar sunt sigur ca putem alege ce anume sa pastram din ce a fost...
Priveste in sus, zambeste si fii sigura ca de acolo ai venit si acolo te vei intoarce, restul e doar un joc al inertiei in care tu nu trebuie sa faci altceva decat sa-ti pastrezi echilibrul ;)

Daniel BLU spunea...

ai vazut ca am incercat si eu o poezie ?
poate azi o si termin :D
dar... o sa iasa bine, ai sa vezi ;)

Florena spunea...

@ Daniel
bine ai revenit:)
Foarte frumos ai spus. In ce priveste echilibrul, fiecare incercam sa-l pastram sau macar ne incapatanam sa reusim performanta asta! Mereu privesc inainte, nu stiu, poate si pentru ca (uneori) nu tot ce inseamna trecut aduce zambetul prin prisma amintirilor!:) Legat de zambet, este mereu prezent, nici nu am cum sa-l las sa dispara, este mult prea viu si frumos! :)

Da :) am vazut... dar astept sa o termini, la momentul vizitei mele nu era inca terminata:! :D